|
NAIS - Erasmus + Start proiect!
Inca o ocazie pentru Liceul Tehnologic Francisc Neuman din Arad de a
participa activ la o colaborare Europeană, de această dată în cadrul
unui parteneriat strategic Erasmus+. Activitățile care urmează a se
derula pe parcursul a 2 ani sunt în concordanță cu Strategia de
Internaționalizare propusă pentru 2016-2021.
Originea elaborării acestui proiect se află la Seminarul de contact
pentru educație școlară Incluziunea elevilor cu cerințe educaționale
speciale în învățământul de masă de la Alden Biesen din Noiembrie 2015,
la care a participat prof. Adina Avacovici.
Derularea proiectului va avea loc pe perioada 2016-2018 și implică ca
partneri școlile: Secondary School Tukums - Letonia,
Sint-Jozefinstituut Buso, Antwerp - Belgia; Secondary Medical school
Ante Kuzmaniæ Zada - Croația.
Prima reuniune transnațională a avut loc la Antwerp, Belgia în
perioada 26 Noiembrie 3 Decembrie 2016, iar reprezentanții școlii
noastre au fost prof. Doina Stoica și Prof. Adina Avacovici -
responsabil proiect.
Gazdele reuniunii, Kathleen de Deurwaerder și Paul Smit ne-au
primit cu multă căldură și, ca niște adevărați ghizi turistici, ne-au
prezentat orașul lui Rubens cu toate frumusețile sale. Am întâlnit
cultura Antwerp-ului, a împrejurimilor sale și, de fapt, o întreagă
cultură belgiană și un alt stil de viață.
Prima zi de lucru: am vizitat Sint-Jozefinstituut Buso pentru a ne
familiariza cu organizarea din punct de vedere tehnic, structural și
didactic. Este o școală catolică cu totul și cu totul specială prin
faptul că cei 240 de elevi au 42 de naționalități și reprezintă toate
marile religii ale lumii. Am cunoscut și stat de vorbă cu echipa de
proiect, conducerea școlii și cu directorul Consorțiului din care face
parte această instituție.
In curtea principală a școlii a fost instalat un banner de
promovare a proiectului (sigla a fost propusă de elevii din fiecare
școală parteneră și aleasă în cadrul unei competiții).
Apoi, coordonatorii de proiect din fiecare școala au analizat
răspunsurile din chestionarul aplicat în fiecare școală în cadrul
Activității 1, formulând concluzii și recomandări.
Ceilalți participanți din fiecare școală parteneră au asistat la
ore la diferite clase și diferite discipline. Majoritatea elevilor sunt
imigranți așa încât toate activitățile derulate au în vedere educarea
lor pentru integrare în sistemul educativ și societatea belgiană. Pe
lângă competențe de socializare, elevii dobândesc competențe cheie și de
specialitate fiind repartizați la profilurile: coafură, prelucrarea
metalului, prelucrarea lemnului, design grafic-tipografie.
In zilele următoare:
- am participat la worshopuri interesante cu temele: părinții și temele
de casă; consilierea individuală; probleme de gen și nediscriminare;
etnia romă; educație religioasă.
-am vizitat instituții cu care școala colaborează în educarea acestor
tineri: Atlas organizație integrare romi, OKAN școală care oferă
cursuri de inițiere în flamandă pe nivele începător, mediu, avansat, în
anul premergător înscrierii la o școală de masă.
-am avut discuții cu consilierii și psihologii care lucrează în școală,
preocupați de activitatea cu elevii, dar și de comunicarea cu părinții.
Colegii au participat la workshopuri in toate domeniile școlii,
timp în care coordonatorii de proiect au discutat aspecte de management
și au planificat următoarele 2 activități.
|